FANDOM



Biserica Schitul Maicilor
Sm
Biserica Schitul Maicilor
Profilul bisericii
Confesiune: ortodoxă
Hram Bună Vestire, Sfânta Cuvioasă Parascheva
Ctitor Tatiana Hagi Dina
Data finalizării construcţiei 1726
Sfinţită de P.S. episcop Teofan Sinaitul
în 1995
Date despre biserică
Ţara România
Oraş Bucureşti
Sector sector 4
Adresă Stradă Mitropolit Antim Ivireanu, nr. 49A
Lungimea bisericii 17.75 m
Lăţimea bisericii 6.80 m
Număr turle 1
Înălţime turlă 15.5 m


Schitul Maicilor este un ansamblu mănăstiresc construit în secolul al XVIII-lea, la poalele Dealului Spirii. Dată exactă nu este cunoscută, dar se poate afirmă că este înainte de 1 octombrie 1726 - dată menţionată în Pisaniei.

Bisericuţa de la Schitul Maicilor, mică bijuterie aparţinătoare a secolului al XVIII-lea, este că o taină bine ascunsă a Bucureştilor de astăzi. Lăcaşul mai păstrează încă pictură veche, icoanele şi catapeteasma care amintesc de frumuseţile de altă dată, încercând parcă să ne transpună în vechiul târg al Bucureştilor, sau măcar să ni-l reamintească.

Scurt istoricEdit

Astăzi, din ansamblul monahal nu a mai rămas decât o bisericuţa, ascunsă în spatele construcţiilor colosale ale Ministerelor - Sediul SRI - din bulevardul Libertăţii. Această a fost adusă aici, în luna iunie a anului 1982, fiind primul monument supus operaţiilor de translare, pentru a fi salvat de la distrugere. Schitul Maicilor s-a aflat timp de 265 de ani, în locul rămas astăzi pe colţul de S-E al incintei, actualului Palat al Parlamentului.

Schitul Maicilor, un ansamblu minunat proporţionat şi admirabil amplasat în sit, a fost clădit între 27 iulie şi 1 octombrie 1726, în vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat, având drept ctitora pe Tatiana Hagi Dina - nume purtat şi de schit - călugăriţă sub numele de Timotheia Monahia, sau Kiriaki Schimonahia.

Doamna Tatiana Hagi Dina, care fusese în robie la otomani, eliberându-se, a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu, construind acest schit. Că arhitectură aparţine stilului brâncovenesc, iar că hram a fost aleasă sărbătoarea Bună Vestire.

La întemeierea Schitului Maicilor, Smaranda Doamna, soţia Domnitorului Constantin Mavrocordat, îi dăruie 300 de stânjeni din moşia domnească. Pentru zidirea bisericii, ispravnic a fost Pashali, mare căpitan de seimeni. Schitul Maicilor a devenit metoh al schitului de maici de la Ţigăneşti, iar la dată de 1 noiembrie 1730, este închinat Mitropoliei, de însăşi ctitora.

De-a lungul acelor ani, ctitorii acestei frumoase mănăstiri au înzestrat-o cu mai multe proprietăţi, iar în biserica au fost aduse fragmente din moaştele Sfinţilor Nicolae şi Haralambie, ce se păstrează până astăzi în piciorul Mesei de Jertfă din Sfântul Altar.

După secularizare, Schitul Maicilor este trecut - din anul 1865 - sub epitropia bisericii Sfântul Nicolae - Albă Postăvari, până în anul 1926 când trece din nou la Mănăstirea Ţigăneşti.

Din anul 1951, Schitul Maicilor a devenit paraclis patriarhal. În anul 1896, biserica este reparată de Vasile Ion şi soţia să Elena, în zilele Regelui Carol I şi ale Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu. Atunci s-au desfiinţat coloanele şi arcadă ce despărţea pronaosul de naos, fiind repictata, peste frescă originală, de către Ghiţă Ionescu din Piteşti şi de G. Stoenescu.

După cutremurul din anul 1940, Schitul Maicilor s-a consolidat. Ansamblul a fost restaurat între anii 1955-1958, de către Serviciul Tehnic al Patriarhiei, prin grijă personală a Patriarhului Iustinian, într-o formă armonioasă şi unitară. Arhitecţii Dumitru Ionescu-Berechet (1896-1969), Richard Lieblich şi inginerul Dumitru Ionescu au condus lucrările.

Clădirile din jurul bisericii, destinate atunci parţial Institutului Biblic, s-au refăcut într-o arhitectură de inspiraţie brâncovenească, având etaj cu foişor şi parter cu logii - câte trei arcade sprijinite pe coloane în torsadă - ce reluau elemente folosite la Mănăstirile Comana, Hurez şi la pridvorul bisericuţei.

Biserica şi cuhnia din anul 1726 împreună cu ansamblul de clădiri ale schitului erau de dimensiuni modeste, dar aveau o deosebit de izbutită proporţie a spaţiilor şi decoraţiilor, realizate într-o arhitectură românească, specifică stilului muntenesc din secolul al XVIII-lea.

Tristă epoca totalitară a pus capăt existenţei acestui cadru proporţionat, ce dădea intimitate spaţiului. Trebuia eliberat terenul pentru ridicarea „Casei Republicii”. În anul 1980, preotul paroh de atunci, Mihai Ionescu s-a opus cu vehemenţă împotriva directivelor de demolare.

Clădirile înconjurătoare au fost însă demolate în anul 1982, iar bisericuţa mutată - translatată - cu 245 de metri spre răsărit, pe stradă Mitropolit Antim Ivireanu, izolată şi înghesuită în spatele clădirilor masive ale unor ministere, realizate ulterior.

În urmă proiectului ceauşist Casă Poporului, schitul a fost înghesuit în spatele blocurilor de pe bulevardul Unirii, pentru a fi scăpat de la demolare. A fost însă mutată doar biserica, fără chilii, care au fost distruse. Se poate găsi şi astăzi în spatele sediului SRI, lângă Mănăstirea Antim.

După demolarea corpului de clădiri din jurul Bisericii Schitul Maicilor, Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române au fost mutate într-un nou ansamblu din Bucureşti - Şoseaua Olteniţei, nr. 255, Bucureşti, sector 4 - construit între anii 1987-1989. Acestea se află aproape de intrarea în comună Popeşti-Leordeni.

După translare şi reaşezare, biserica a funcţionat timp de o luna, după care a fost oprită oficierea slujbelor de către regimul comunist, monumentul fiind închis. Unele lucrări de reparaţii s-au mai efectuat în interior, pe ascuns. Abia în anul 1995, prin grijă părintelui Adrian Isac, au fost găsite fonduri pentru restaurarea picturii de către pictorul Claudiu Moldoveanu.

Schitul Maicilor s-a resfinţit la dată de 19 noiembrie 1995 de către P.S. episcop Teofan Sinaitul, arhimandritul Sofian Boghiu şi părintele profesor Constantin Galeriu. Lucrările de reparare, amenajare şi restaurare odată finalizate, au permis că pe dată de 17 noiembrie 1996, biserica să fie redată cultului.

Biserica, aparţinătoare stilului brâncovenesc, este în formă de nava cu dimensiunile de 17.75 x 6.80 metri, cu un singur turn-clopotniţă pe pronaos - înalt de 15.5 metri - la care se ajunge pe o scăriţă închisă într-un turnuleţ, adosat pe faţada de nord. Pronaosul şi naosul sunt acoperite cu calote sferice rezemate pe arce dublou, prin intermediul pandantivilor.

Schitul Maicilor are un pridvor deschis, cu trei arcade în acoladă înălţate, sprijinite pe colonete din piatră în torsadă, cu capiteluri şi baze ornamentate. Faţadele au că decoraţie firide terminate în acoladă, desfăşurate pe toată înălţimea monumentului, străpunse la partea inferioară de ferestrele cu rame din piatră.

Bisericuţa este ridicată pe un soclu înalt de circa un metru. Acoperişul are învelitoare din olane. Un frumos chenar de piatră sculptat înconjoară portalul de intrare. Pardoseală pridvorului şi naosului s-a pavat cu marmoră de Ruşchiţa.

Schitul Maicilor este că o bijuterie ascunsă. Astăzi, este necesară reamenajarea spaţiului ce înconjoară acest monument de arhitectură sau re-translarea din această zona de edificii cu care nu are nici o legătură şi punerea lui în valoare.

Biserica Schitul Maicilor, în zilele noastre, că şi în trecut, este renumită prin existenţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită de către ctitora. La icoană Maicii Domnului, păstrată încă dintru început în bisericuţa schitului, mulţi credincioşi şi-au aflat mângâiere şi ajutor în nevoi.